Dr. Oprescu Ioan,  antropolog, cercetãtor stiintific principal gradul I, la Centrul de Cercetãri Antropologice “Fr. I.Rainer”, al Academiei Române, Bucureşti, s-a nãscut la 15 aprilie 1932 în Bucureşti. Doctorat în medicinã. (antropologie medicalã). Este cercetãtor ştiinţific la Centrul de Cercetãri Antropologice al Academiei din  1966. Este casatorit din 1957 şi are doi copii.

Discipol şi colaborator apropiat al Profesorului Victor Sãhleanu, a asigurat pe toatã perioada cât Sãhleanu a fost director ştiintific adjunct secretariatul ştiinţific al Centrului, deşi postul nu era remunerat. Dupã 1990, când Prof. Sãhlenu revine ca director în fruntea Centrului, dr. I.Oprescu a fost numit Director Ştiinţific adjunct. Din motive personale a refuzat însã aceastã funcţie.

Cercetãrile teoretice, de laborator şi de teren au fost toate orientate interdisciplinar. Antropologia la care a aderat cuprinde atât aspecte medico-biologice, culturale, istorice etc., cât şi aspecte de perspectivã, atât investigaţii concrete cât şi teoretico-filosofice.

Între 1982-1990 este retrogradat şi exclus din viaţa ştiinţificã, devenind personal auxiliar cu studii superioare, ca urmare a participãrii alãturi de, şi împreunã cu Profesorul Sãhleanu, Acad.Şt.Milcu şi alţi intelectuali din lumea ştiinţificã bucureşteanã, la  experimentarea unei metode de relaxare, Meditaţia Transcendentalã, recunoscutã şi utilizatã în psihoterapie, dar consideratã de cãtre organele Statului Comunist, dupã 18 luni de la efectuarea experimentului o sectã. Nu mai are dreptul sã conducã teme de cercetare,  suferã interdicţii  la publicare, nu mai este promovat, etc.  

Dr. I.Oprescu este creatorul “Antropologiei Cultural-Lingvistice”(1969)o ramurã a antropologiei care vizeazã mentalitatea individualã şi colectivã, o zonã greu accesibilã :  Este o abordare interdisciplinarã, obiectivã şi cantificabilã axatã pe comunicarea interumanã şi pe mental,  inclusiv pe aspectele neverbale, bazatã pe o tehnica creatã, denumitã “language sample” (“proba de limbã”), ce face posibilã investigarea individualã şi populaţionalã. 

Expresia verbalã şi neverbalã “proba de limbã”, sunt examinate ca şi o probã de sânge. Se obţin peste 100 de date despre individ şi prin individ despre grupuri mai mari sau mai mici, atitudinea faţã de sine şi faţã de semeni, faţã de lume în general, chiar obsesiile lui, cãci individul nu îşi poate preface felul de a vorbi, aşa cum nu îşi poate preface greutatea, talia sau constantele biochimice etc. Difuzarea acestei metodologii şi tehnici, a fãcut sã fie inclus în dicţionarul internaţional Directory of Anthropology, apoi în Who’s who (1977). I se vor trimite la specializare bursieri Fullbright etc. Metoda şi tehnicile  vor fi preluate şi folosite de cãtre cercetãtori şi de cãtre studenţi la lucrãri practice, teze de licenţã, etc.

 

„Studiul expresiei umane” este o altã contribuţie originalã, ce  vizeazã morfologia umanã, în conditii normale şi patologice. Studiul este circumscris medicinii şi abordat larg interdisciplinar,  cercetarea morfologicã este însã cu totul altfel orientatã decât dupã  reperele tradiţionale antropometrice curente.

Marile semnificaţii ale necontenitei deveniri umane ( aici sub raport morfologic) au motivaţii adânci. Morfologia umanã rãspunde la presiunea factorilor biologici şi culturali, ajungându-se repede la recursul la artificial care în cele din urmã intrã în competiţie cu naturalul. Studiul descoperã mecanismele subtile privind schimbãri-evoluţii ale morfologiei umane, care au loc sub ochii noştrii.

Forma omului concret este în continuã schimbare de la naştere pânã la moarte. omul fiind propria sa creaţie, managerul  formei sale, a aparenţei sale. Omul se autocreiazã permanent, pentru cã este o fiinţã imaginativã şi pe aceastã linie se înscrie artificialul pe care îl genereazã şi la care recurge. Natura umanã încã din zorii ei este reprezentatã de imaginativ.

Cercetarea a pus în evidenţã în mod incontestabil,  imposibilitatea de a deosebi ceea ce ţine numai de antropologia fizicã sau numai de antropologia culturalã. Şi prin aceasta s-a impus o importantã idee cu valoare teoreticã. Este vorba despre unitatea antropologiei, dupã cum însãşi fiinţa umanã este o unitate atât biologicã cât şi cultural-spiritualã.

 Aceastã lucrare originalã şi foarte ilustrativã pentru ideea pe care o susţine, cu relevanţã medico-antropologicã deosebitã a constituit tema tezei cu care şi-a obţinut doctoratul. Lucrarea se intituleazã : Expresia umanã de la naştere la moarte, studiu clinic de antropologie medicalã.  

                      

                                        ALTE  CERCETÃRI             

Comunicarea medic-pacient (în medicinã internã, pediatrie, geriatrie, psihiatrie) bazat pe o cercetare de teren vreme de trei ani.

Studii de ontogenezã comparativã : cercetare longitudinalã (1971-1977)comparativã pe copii handicapaţi social, (orfani, din familii dezorganizate).

Lateralizarea şi dominanţa emisfericã cerebralã, 1982-1984.

Etologie umanã

Terapii alternative

          Adaptarea comunicaţionalã

           Patologia comunicãrii

          Antropologie teoreticã şi istoria antropologiei româneşti.

Organizator al unei bãnci de date (începând cu anul 1970) constând în probe de limbã, consemnãri, fotografii, filme fişe, etc.

 Alte activitãţi : Ioan Oprescu a fost cooptat „Membru asociat” la Current Anthropology, fiind consultat asupra publicãrii unor studii în revista menţionatã. În 1982 a fost  inclus în comitetul internaţional de organizare a celui de al XI Congres de Antropologie (IUAES) din Canada.

Membru în Consiliul Ştiinţific al Centrului de Cercetãri Antropologice „Fr. I.Rainer”, membru al Comisiei de Antropologie de pe lângã Academia Românã, membru asociat la Wenner Green Foundation, membru în Comitetul de redacţie al rev.Annuaire Roumaine d’Anthropologie. A îndrumat stagiile de studii în România a unor cercetãtori din SUA (bursã Fullbright), a ţinut cursuri postuniversitare de tehnica comunicãrii eficiente, a tradus (în colaborare)  volumul “Originea Omului” de R.Leakey.

 

Decembrie 2005